Inainte de a intra in joc, actorul contine opera cum opera se contine pe sine; in momentul pre-ludic, el reprezinta un absolut, el poate fi tot ceea ce inca nu este, deoarece actele care ii vor prezida destinul scenic au deocamdata in spatele lor infinitul netraitului. Odata traite si realizate, chiar daca irepetabile, ele au facut trecerea de la potentialitate la existenta: absolutul e abolit. Spre a executa deci necesara trecere, opera si actorul trebuie sa-si descopere si sa-si consacre limitele. Actele ludice sunt cele care dau limita, care determina extensiunea libertatii operei, dar tot ele, ca pentru a restabili un echilibru, obliga persoana privata a histrionului sa-si transgreseze marginile si sa devina natura transfigurata.
Mihai Maniutiu – Despre masca si iluzie , Humanitas, 2007
Libraria Humanitas Ploiesti 
Comentarii recente